joi, 14 februarie 2013
Trenul de producție
Pentru iubitorii de locomotive diesel CFF Vișeu de Sus are o varietate de locomotive care vă vor încânta remorcând trenurile de producție zilnice.
Cum locomotivele cu abur, mocănițele, sunt folosite numai la trenurile speciale, trenurile de producție circulă zilnic remorcate de locomotive diesel hidraulice din seria L45H. De cele mai multe ori circulă câte două trenuri zilnic iar dacă mai este necesar un al treilea tren va fi trimis “la deal”, remorcat de “Ecaterina” sau “Cristina”.
În imaginile alaturate sunt locomotivele 87-0015-5 (ex. CFR depoul Târgu Mureș) și 87-0032-0 (ex. CFR depoul Alba Iulia). Dieselul roșu tractează un tren de producție "special" având intercalat plugul de zăpadă între locomotivă și vagonul platformă, la un drum la Comanu.
Foto (c) Daniel Secărescu | www.mocanita.com
marți, 12 februarie 2013
Mocăniţa la tunel
Locomotivele cu abur circulă mai greu iarna din cauza
zăpezii şi mai ales din cauza gheţii care se formează pe linie.
Există porţiuni
de linie, mai ales în zona tunelurilor, unde, din cauza pantelor abrupte şi a
zăpezii, mocaniţa înaintează greu patinând în timp ce trage la deal tot
trenul. Din această cauză consumul de lemne şi apă este mai mare. În gara
următoare mocăniţa se va opri pe malul râului pentru alimentare şi pentru a-şi
trage sufletul dupa o porţiune grea. Vor mai urma şi altele până la destinaţie.
Foto: mocănița "Elveția" (764-421) trecând de primul tunel.
Video: mocăniţa "Măriuţa" (764-211) tot la primul tunel pe CFF Viseu de Sus, foto şi video (c) Daniel Secărescu | www.mocanita.ro