Cand pornim intr-un foto-tour cu mocanita nu putem sa stim precis cum va fi vremea. Speram doar ca iarna sa avem cat mai multa zapada ca sa prindem plugul in actiune, iar toamna culorile sa depaseasca puterea de randare a lui Adobe RGB. Fiecare participant isi doreste sa faca fotografii diferite de ale celorlalti si, daca se poate, intr-un decor unic. Saptamana trecuta am avut parte pe CFF Viseu de Sus de un decor rar. O avalansa.
Ninsoarea incetase si era chiar soare cand am plecat din Viseu. Dupa Valea Scradei insa s-a pornit un vant ciudat care in Novat te facea sa te apuci de ce prindeai mai intai ca sa nu te darame. Trecusera inaintea noastra o drezina si automotorul care acum erau prinse intr-o 'avalansa' si incercau sa se intoarca la Novat. Dupa Delta locomotiva fiind mai puternica a plecat prima pentru ca stratul de zapada nu era prea mare si putea sa treaca facand loc astfel si celor care urmau sa vina dupa noi. Zis si facut numai ca prin trecerea Mariutei s-a deschis panta avalansei si mai multa zapada a cazut si in spate, prinzand-o la mijloc.
Munca la lopata era zadarnica nu numai din cauza volumului mare de omat cat pentru ca vantul troienea in continuare straturi-straturi de zapada proaspata. Restul il vedeti in film.
Dupa toata aceasta munca de cateva ore mocanita si-a continuat drumul spre Novicior unde a lasat vagoanele goale pentru a doua zi. Cu toate ca eram pregatiti pentru orice vreme si trenul de ajutor a adus TAF-ul in aproximativ 20 de minute aceasta intamplare a facut deliciul participantilor si a fost o adevarata aventura.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu