sâmbătă, 19 martie 2011

Vesti bune!

Se pare ca la Berzasca mocanita incearca sa renasca din propria-i cenusa.

Pe site-ul OAR a fost publicata "Fisa de date a achizitiei in vederea achizitionarii contractului de servicii privind elaborarea documentatiilor tehnico-economice pentru obiectivul : Dezvoltarea turismului pentru valorificarea obiectivelor turistice din zona comunei Berzasca", sau, mai clar, "refacere traseu mocanita". Este foarte adevarat ca acest document nu reprezinta o garantie ca linia va fi construita si ca vor circula din nou locomotive cu abur. Este doar o "invitatie la proiect" pentru care Primaria Berzasca este dispusa sa cheltuiasca nu mai putin de 1.685.410 lei (fara TVA).
Sper ca intentiile bune sa nu se termine aici si sa vedem reconstructia liniei finalizata. Ar fi o premiera, cel putin in Romania, ca dupa 1989 o linie sa fie reconstruita iar pentru CFF Berzasca ar fi a doua oara cand linia este repusa in functiune dupa reconstructia facuta in 1967-68 de catre IFET Caransebes. Datorita importantei exploatarii lemnului din acea perioada linia a fost reconstruita dupa inundatiile care o afectasera grav in 1967.
Pentru viitor cred ca s-ar gasi una sau chiar doua locomotive cu abur care sa fie usor de reparat si puns in functiune pe aceasta linie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu