sâmbătă, 26 decembrie 2009

Totul pentru vacanta cu mocanita



Modalitati de incarcare a acumulatorilor in caz de urgenta. Daca mai aveti loc in rucsac pentru un incarcator si un panou solar atunci cand mergeti cu mocanita sau pe munte atunci ati putea avea o solutie de urgenta cand acumulatorii mor pe neasteptate.



Am un mouse energofag ce consuma 2 x AAA @ 900 - 1000 mAh in 3 sau 4 zile. Este o generatie mai veche de wireless, dar tocmai am testat o modalitate noua de a-i incarca: solar. Acasa sau pe drum, in masina sau in mocanita acumulatorii se incarca in 2 - 3 ore in functie de capacitate. Sistemul este simplu. La un panou solar atasez o nuca (acumulator) care in acelasi timp incarca acumulatorii descarcati sau stocheaza energia pentru mai tarziu. Conectata la un incarcator compatibil nuca va incarca orice tip de acumulator AA sau AAA. Inca nu am testat cu alt tip de acumulatori, dar pentru cei dedicati (Canon, Sony etc.) acest tip de incarcator si mufa potrivita ar trebui sa dea rezultate bune.
Cu toate ca in Romania nu avem tot atatea zile insorite ca in Spania sau Australia sistemul acesta m-a ajutat sa "resuscitez" telefonul, GPSul si acum mouse-ul care ma lasasera cand aveam nevoie mai mult (mouse-ul a fost mai mult un test pestru acumulatorii AAA).

Il folosesc de: > 4 luni.
Produse similare folosite: Maha MH-C800S, Maha MH-C808 M-E, Maha MH-C777 Plus si alte junghiuri fara incarcare pe canale separate.
===============
foto © Daniel Secarescu - decembrie 2009

duminică, 20 decembrie 2009

Echipament pentru fotografii cu mocanita, si nu numai

Lowepro Fastpack 250 on mocanita expedition on CFF Viseu de Sus


Pentru ca atunci cand pleci la drum ai nevoie de cei mai de incredere companioni m-am gandit sa va prezint o serie de ‘review’-uri ale unor aparate si echipamente. Multe dintre prezentarile similare din reviste sunt fie ale unor produse care in Romania nu sunt accesibile, fie sunt subiectul unei ‘sponsorizari’ din partea importatorului. Am sa va prezint aici mai mult pareri personale in urma folosirii intensive a subiectului analizat si nu teste de laborator. Sigur, fiecare subiect are mediul lui de lucru asa ca de la caz la caz locatia difera si nu este neaparat cazul ideal.



Saptamana trecuta am facut o excursie in Maramures si pentru ca intai am fost la Cluj, apoi la Baia Mare si pe urma abia pe Valea Vaserului aveam nevoie de o geanta de voiaj in care sa incapa in primul rand aparatul foto, obiectivele si accesoriile, apoi laptopul, cateva obiecte de imbracaminte si personale. Am luat un rucsac si nu o geanta de umar, rucsacul Lowepro Fastpack 250. Acesta are un buzunar principal pentru aparatul foto, un buzunar superior pentru diferite lucruri si un buzunar in spate pentru laptop.
Lowepro Fastpack 250 on mocanita expedition on CFF Viseu de Sus
Compartimentul pentru foto este destul de incapator pentru un EOS 500D cu grip, un EF 24-105 mm f:4, un EF 15 mm f:2.8, un card reader, acumulatori de rezerva si cateva accesorii pentru curatare. Avantajul principal al acestui model este ca buzunarul are un sistem de acces rapid care permite utilizarea aparatului fara a deranja celelalte accesorii. Numai in cazul in care am avut nevoie sa schimb obiectivul atunci a fost nevoie sa deschid complet buzunarul pentru a accesa obiectivul secundar.
Buzunarul pentru accesorii. Aici este ceva mai complicat pentru ca au incaput mai toate obiectele de care aveam nevoie: mouse, carduri, cabluri pentru laptop, incarcator solar, blocknotess, ceva medicamente si trusa de igiena personala, cateva accesorii - haine.
Lowepro Fastpack 250 on mocanita expedition on CFF Viseu de Sus
In final ingramadeala mare, dar cusaturile si fermoarele au rezistat impecabil, Nicio cusatura intinsa si forma ergonomica a buzunarului ajuta fermoarele sa se inchida fara a se deforma.

Buzunarul pentru laptop. Mi-a incaput cu usurinta un laptop normal de 15,4", dar si o carte pentru ca drumul de la Bucuresti la Viseu dureaza... 12 ore...
Lowepro Fastpack 250 on mocanita expedition on CFF Viseu de Sus
Buzunarul este captusit si restul obiectelor din rucsac nu pun presiune pe capac/ecranul laptopului datorita peretilor grosi, nedefromabili. Accesul si manipularea calculatorului se face independent si fara a tine cont de restul buzunarelor. Chiar daca restul compartimentelor sunt umplute pana pocnesc buzunarul laptopului isi mentine forma si nu afecteaza continutul.

La drum rucsacul este compact, comod pe spate, cu curele reglabile bine cusute si un maner in partea superioara ce permite portul provizoriu ca pe o geanta. Materialul este rezistent la ploaie si se usuca repede. Nu are o husa asa cum are CompuTrekker AW, dar imi place modelul in mod deosebit pentru ca cele doua compartimente foto si accesorii sunt complet separate ceea ce impiedica praful sa intre in compartimentul de foto. Am folosit rucsacul si in oras la drumurile zilnice si compartimentul general se "contamineaza" cu diferite mizerii in timp ce cel foto este mai ferit.

Pe linie la Viseu am avut nevoie sa folosesc atat aparatul foto cat si laptopul, GPSul, telefonul, blocknotesul etc. iar accestul la toate acestea este foarte rapid.
Lowepro Fastpack 250 on mocanita expedition on CFF Viseu de Sus
In scurt timp am avut un birou mobil pe bancheta drezinei cu care am fost pe linie, iar cand bateria telefonului a murit incarcatorul solar si-a facut datoria.

Deci, pentru calatoriile pe care le faceti in aceasta mini-vacanta puteti conta pe Fastpack 250. Alte variante? Sigur, aici (netestate insa): Lowepro CompuRover AW, Lowepro Primus AW, Tamrac 5546 Adventure, Tamrac 3385 Aero, Kata DR-467.

Trepiedul? Fie il agatati separat, fie luati un rucsac mai mare.

Il folosesc de: > 6 luni.
Produse similare folosite: Lowepro Computrekker AW, Lowepro Computrekker Plus AW, rucsac "Elvend".
===============
foto © Daniel Secarescu - CFF Viseu de Sus, decembrie 2009

duminică, 13 decembrie 2009

O zi fara mocanita, dar cu drezina




Pe CFF Viseu fiecare excursie este deosebita.



Chiar daca nu cu locomotiva cu abur orice ocazie de a merge pe linie va fi o experienta de neuitat. Saptamana asta am fost cu drezina pana mai sus de Faina si chiar daca vremea nu ne-a bucurat cu soare si noroiul era mai adanc de glezna am mai vazut un capitol din viata oamenilor de aici.
La un moment dat incepuse sa ninga si frigul patrundea prin haine. In drezina e cald atat timp cat motorul merge, dar cand astepti mai mult sau vrei sa faci ceva poze atunci incepi sa te gandesti la un loc mai cald. Peisajul este cu totul altfel decat il lasasem in vara si nici nu iti vine sa crezi ca acum 2 luni oamenii mergeau in maneca scurta prin gara Faina.

Dupa ce am terminat treaba mai sus de km 33, Adi a intors drezina si am pornit inapoi. Am ajuns pana la Faina pentru ca de jos venea al doilea tren de productie si trebuia sa-l asteptam. Pentru ca venea ora pranzului si plecasem devreme de acasa ne-am gandit sa mancam si am primit gazduire in gara CFF.

Am intrat in bucatarie si ne-a intampinat o caldura placuta. In soba ardeau lemne de brad si trosneau din cand in cand. Ne-am asezat la masa si ne-am apucat sa scoatem merindele pe care ni le pregatise gazda pentru drum. Fiecare ne-am apucat sa pregatim cate ceva (sau sa fac poze) si in cateva minute ne-am incins la unul dintre cele mai gustoase si prietenesti pranzuri pe care le-am avut pana acum. Afara incepuse sa ninga marunt si de sus venise camionul. Dieselul de la trenul care venise de jos facea acum manevra in Faina si scotea vagoanele incarcate. Ne-am strecurat cu drezina si am plecat la vale.

Oare s-a asternut zapada?

===============
foto © Daniel Secarescu - CFF Viseu de Sus, decembrie 2009

duminică, 6 decembrie 2009

Cu mocanita de revelion


Chiar daca anul trecut, de revelion, nu am fost cu mocanita pe CFF Viseu, anul acesta se anunta un program interesant si plin de surprize.



Foto de Michael Schneeberger,
Viseu de Sus


In 31 decembrie, incepand cu ora 21.00, sunteti asteptati la o cana de vin fiert si placinte in gara mocanitei din Viseu. La ora 22.00 trenul va pleca pe Valea Vaserului pana in poiana unde se organizeaza petrecerea cu gratar, gulas si alte specialitati si surprize. Barul va sta la dispozitie pana se termina petrecerea si sunt disponibile si bauturi suplimentare, contra cost.
Intoarcea trenului este estimata pentru anul urmator, in jurul orei 2.00. Costul biletului: 165 lei/pers.

Pentru informatii si rezervari: 0744 686 716 (Ioana)
Locurile in tren si la petrecere sunt limitate.

Filmulet de la petrecerea cu mocanita din 2008

Cu mocanita iarna

Program Mocanita iarna

Pe Valea Vaserului mocanita circula in decembrie si de revelion.
Foto de Michael Schneeberger, Viseu de Sus.

A cam trecut ceva timp de la ultimile vesti de pe CFF Viseu de Sus, dar avem noutati delicioase fie ca sunteti amatori de fotografie prin zapada fie ca doar vreti sa beti o cana de vin fiert in vagoanele incalzite. Programul si tarifele:

- Tren special pentru fotografie - miercuri, 30 decembrie:
ocazia perfecta pentru a fotografia mocanita prin zapada. Pentru un contrast potrivit si creativ sa speram ca nu va fi prea mult soare in punctele de oprire stabilite. Daca totusi preferati sa savurati vinul fiert admirand peisajul pe fereastra vagonului atunci veti avea tot confortul pentru ca vagoanele sunt incalzite.
Trenul va pleca pe vale la ora 10.00 iar intoarcerea este estimata pentru ora 14.00. Pretul biletului: 60 lei/pers.


- Mocanita de Viflaim - sambata, 26 decembrie: spectacolul de dans popular va deschide ziua si este organizat pe peronul garii CFF. Va puteti bucura de spectacol, dar si sa savurati vin fiert, placinte si alte delicatese in cafeneaua "Elefant".
Trenul va pleca pe vale la ora 10.00 iar intoarcerea este estimata pentru ora 14.00. Pretul biletului: 60 lei/pers.


Sa nu va uitati manusile si termosul!

vineri, 4 decembrie 2009

Proiectul de restaurare a liniei Oravita - Anina

Chiar am fost dezamagit de showul acesta. Sigur ca nu m-am dus acolo crezand ca proiectul liniei Oravita - Anina va castiga, era o utopie, ma asteptam ca Cetatea Sighisoarei sau Fagarasul sa castige. Dar nu a fost asa. A castigat Vila Elisabeta din Băile Herculane ceea ce este un lucru meritoriu pentru ca toate monumentele din aceasta statiune arata ca dupa razboi. Felicitari si ar fi fost bine ca toata statiunea sa fie restaurata!
Ceea ce mi-a lasat insa un gust amar este faptul ca publicul sau cei interesati nu au putut sa stie cate voturi a primit fiecare proiect. Nu era oare necesar si de bun simt ca macar la final sau a doua zi sa fie publicate intr-un fel voturile si clasamentul teletonului?
Incerc acum doua sentimente. Pe de o parte unul amar pentru ca nu a castigat proiectul liniei Oravita - Anina si pentru ca nu stiu unde s-au dus voturile mele si ale si ale prietenilor si pe de alta parte ma bucur pentru ca o tara intreaga a aflat in "prime-time" despre aceasta linie cu un potential turistic deosebit. Poate pentru proiect a fost un esec, dar cu siguranta s-au deschis noi porti pentru patrimoniul feroviar romanesc, istoria feroviara si arheologia industirala.
Felicitari sustinatorilor acestui proiect!

marți, 1 decembrie 2009

Inca nu s-a terminat!

Proiectul salvarii liniei Oravita - Anina poate sa castige prin votul vostru prin sms la 1388 cu textul ''2''. Detalii in direct pe TVR 1.

Pregatiti-va!

Cateva minute pana la inceperea emisiunii. Lumea s-a arajnat, lavaliere sunt puse, totul este aproape gata.
Sustineti proiectul de restaurare a liniei Oravita - Anina printr-un sms cu textul ''2'' la 1388

Votati pentru proiectul Oravita - Anina

Votati pentru proiectul de restaurare a liniei Oravita - Anina
Din toamna acastui an TVR 1 a lansat un program de sustinere a proiectelor de restaurare a unor monumente din Romania. Sigur, linia Oravita - Anina nu este o 'mocanita' asa cum v-am invatat pana acum cu posturi despre acest subiect, dar proiectul (despre care gasiti aici) chiar merita sa fie sustinut!
Fiind o linie de mare importanta pentru istoria feroviara din Romania, acest drum de fier reprezinta un monument de arheologie industriala pentru ca a fost prima cale ferata montana - linia carbunelui - de pe teriotoriul actual al Romaniei.
Puteti sustine acest proiect prin trimiterea unui sms cu textul "2" la 1388 sau la teletonul organizat de TVR 1 in aceasta seara, de la ora 21.00