vineri, 24 septembrie 2010
Dupa 10 ani
O imagine inedita din gara Agnita.
De mai bine de 10 ani prin aceasta gara nu a mai trecut o locomotiva cu abur. Iata ca acum evenimentul de sambata si duminica aduce pe Valea Hartibaciului o mocanita ce va incanta invitatii.
==============================
Foto: Vineri dimineata in gara Agnita pregateam locul de unde am desfacut sina si am construit rampa. Toata aceasta actiune nu ar fi fost posibila fara ajutorul Prietenilor Mocanitei Sibiu-Agnita si al mecanicilor de pe 764-243.
Foto (c) Daniel Secarescu | www.mocanita.ro
marți, 21 septembrie 2010
Ultimile pregatiri pentru drum cu mocanita
Dupa fotografiile de noapte si manevra de dimineata toate trenurile de productie au plecat pentru ca noi sa avem spatiu in depou sa ne desfasuram. Astazi avem si soare, cel putin pentru inceput, asa ca se anunta o zi lunga in munti, ziua "Mariutei".
Mariuta, sau 764-211, este mocanita fabricata in 1910 si care inca mai functioneaza pe CFF Viseu de Sus, in Maramures. Dupa o activitate pe mai multe linii forestiere din tara si un repaos ca fier vechi de mai multi ani, aceasta locomotiva cu abur a fost readusa la viata din 2005 spre marea bucurie a pasionatilor feroviari si a turistilor.
Duminica dimineata am avut surpriza sa o vad pe "Mariuta" la trenul de turism. De obicei este o prezenta mai rara la trenurile de fiecare zi fiind folosita cu precadere la trenurile speciale. De aceea foto tururile sunt o ocazie cand cu siguranta o pot vedea la lucru si nu numai cu vagoane de turisti, dar mai ales cu trucuri incarcate cu busteni sau cu vagoane de calatori ce duc tapinarii la munca in padure.
Astazi am avut parte de un tren autentic de anii '60-'70 de pe CFF Viseu de Sus cu tender, clasicul vagon verde pentru calatori si trucuri. In garnitura a mai fost atasat un vagon platforma, denumit popular "UTB", ce este deosebit de atractiv pentru fotografi pentru panorama pe care o ofera.
Maine o noua zi speciala: 764-243, Krauss-ul, pe CFF Moldovita. Mergem pana acolo in primul rand pentru ca niciunul din membrii grupului nu a vazut locomotiva mergand de cand a fost readusa in Romania si reparata. De la Moldovita va fi transportata direct la Agnita pentru evenimentul de sambata, asa ca aveti timp sa ajungeti pentru turele de weekendul ce urmeaza.
===============================
Foto (c) Daniel Secarescu | www.mocanita.ro
Categorii
cff viseu,
locomotive cu abur,
Mariuta,
tren cu abur
luni, 20 septembrie 2010
Foto tour de toamna cu mocanita
Cum toamna se numara foto-tururile nu puteam sa lipsesc de la un astfel de eveniment pe CFF Viseu de Sus si in 2010.
M-am grabit sa ajung de sambata seara ca sa prind primul tren ce pleca la Faina duminica dimineata si bine am facut pentru ca a fost o excursie deosebita.
Cu toate ca traseul este aproape la fel ca la ultima mocaneala si ploaia nu prea ne-a lasat sa ne scoatem aparatele de sub haine locomotiva "Cozia 1" s-a comportat exemplar la tura de doua zile pana la Valea Babei. Luni dimineata nu a mai plouat chiar asa de tare, iar la intoarcerea spre Viseu s-a aratat si soarele ceea ce ne da sperante pentru marti, pentru drumul pana la Botizu cu "Mariuta".
Lumina de dimineata devreme din Faina merita orice efort de a ramane acolo peste noapte iar spectacolul incarcarii manuale ale unui vagon cu busteni ne-a umplut cardurile si casetele (pentru cine mai foloseste...).
===============================
Foto (c) Daniel Secarescu | www.mocanita.ro
Categorii
cff viseu,
locomotive cu abur,
Mariuta,
mocanita,
tren cu abur
Abonați-vă la:
Postări (Atom)